Încă din decada anterioară (2010-2020) analistul de mediu, Prof. Lester Brown, (președintele Institutului de Politici Planetare din Washington) avertiza că prețurile alimentelor vor crește din cauza unor factori precum schimbările climatice, creșterea populației, deficitul de apă și eroziunea solului.
Fondatorul Institutului de Politică Planetară din Washington a monitorizat efectele dezvoltării nesustenabile și potentialele consecințe ale acestora. Dr. Lester Brown avertizeaza că am intrat într-o perioadă de risc în care cererea depășește randamentul sistemelor naturale. Previziunile analistul american sunt confirmate de situația actuală, când prețurile alimentelor au ajuns la un nou nivel-record, bursele produselor cerealiere crescând constant pe perioada actualei crize sanitare provocate de pandemie. Scumpirea alimentelor de bază – cu majorări semnificative de prețuri la grâu, carne și produse lactate – a dus lumea în pragul izbucnirii unei noi crize, cea alimentară.
În Europa încălzirea globală determinată de schimbările climatice a început deja să genereze schimbări majore în agricultură și silvicultură, zona sudică (mediteraneană) riscând intrarea sub incidența aridizării, ceea ce determină, după cum se vede, migrari ale populației umane, supunând astfel centrul Europei unei serii de presiuni cu caracteristici extrem de complexe.
Încălzirea climatică globală este un fenomen cunoscut mediatizat la nivelul întregii populații europene și urmează să conducă la o creștere a intensității episoadelor ploioase, accentuând riscurile de inundații bruște care alternează cu perioadele fierbinți și secetoase care provoacă seceta hidrologică atmosferică și pedologică în aceste regiuni.
Alternanța fenomenelor meteorologice cu intensitate mare tinde să devină caracteristica climatică principală (trecerea treptată de la climatul temperat continental la climatul excesiv continental) căreia trebuie să i se adapteze agricultura în viitorul apropiat și căreia încercăm să-i facem față prin misiunea pe care o avem de îndeplinit în fața provocărilor de mediu cauzate de schimbările climatice.
În contextul unei lumi dinamice și a evenimentelor imprevizibile și puternic marcate de schimbările climatice globale și de pericolul degradării factorilor de mediu, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare are obiectiv clar înteles și anume, acela de a orienta dezvoltarea durabilă pe o traictorie corectă, spre protejarea factorilor de mediu deci inclusiv eforturi energice în direcția intervențiilor și a măsurilor obligatorii în domeniul hidroameliorațiilor.
Scenariile analizate până în prezent, în cadrul obiectivelor de investiții noi și în modernizare/reabilitare/eficientizare au o componentă esențială referitoare la abordarea schimbărilor climatice. Această necesitate obiectivă a apărut întrucât se evidențiază o evoluție nefavorabilă din punct de vedere al regimurilor hidrologice în toate bazinele/spațiile hidrografice ale țării, atât în sensul tendinței creșterii debitelor medii multianuale, cât și a accentuării fenomenelor hidrologice extreme.
Pe întrega rețea hidrografică a țării alternantă fenomenelor meteorologice extreme (perioade secetoase și viituri majore) tinde să devină caracteristica climatică principală căreia trebuie să i se adapteze agricultura românească în viitorul apropiat și în întâmpinarea căreia Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare vine cu beneficiile aduse de amenajările hidroameliorative la nivelul întregii țări.
Elaborarea strategiilor de management agricol și de management al riscului la nivel agricol si nu numai sunt în relație de interdependență cu îmbunătațirea parametrilor amenajărilor de îmbunătățiri funciare pe care agenția le administrează.
Pentru îndeplinirea indicatorilor scontați și a provocărilor de mediu cărora trebuie să le facem față, se are în vedere în primul rând factorul de mediu sol pentru că acesta este al doilea mare rezervor de carbon al pământului. De asemenea, solul este mediul circuitului biologic, (transformarea materiei organice, prin descompunere, în elemente minerale care asigură sursa de nutrienți ai plantelor), fertilitatea acestuia fiind dată de capacitatea acestuia de a genera în permanență și în cantități suficiente elemetele minerale necesare nutriției plantelor. De aici rezultă că microbiologia solului asigură fertilitatea, motiv pentru care elementul fundamental în domeniul de activitate al agenției este menținerea calității acestuia prin lucrări de îmbunătățiri funciare de irigații, desecări, drenaje și de combaterea eroziunii solului.
În acest context, asigurarea securității alimentare, menținerea proprietăților de terenuri în așezările rurale protejate cu lucrări și cu amenajări de îmbunătățiri funciare în ansamblu, apărarea vieții și bunăstării locuitorilor devine tot mai dificilă în contextul în care spre deosebire de aer și apă, solul (suprafețele de teren) are mulți deținători a căror existență depinde de producțiile agricole realizate.
Aceste argumente nu sunt noi, deoarece cu probleme asemănătoare dar nu cu manifestări de această intensitate, s-au confruntat și generațiile anterioare, astfel luând naștere pe teritoriul României primele amenajări de îmbunătățiri funciare încă din sec al XVIII –lea.
Lucrările de îmbunătățiri funciare începute în anul 1718, în Banat au fost realizate de Administrația Militară a Banatului și continuate, cu fonduri guvernamentale, până în anul 1840. Tot în această perioadă exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare a fost încredințată asociațiilor înființate de către proprietarii de terenuri agricole interesate.
O caracterizare a situației funciare din Banat, este reprezentată de mărturisirile venețianului Francesco Griselini care a scris istoria bănățenilor și care în 1780 a editat la Viena o lucrare despre Banatul Timișean, în care arăta : “ Permanentele schimbări atmosferice în această regiune, grație poziției naturale este expusă și evaporărilor infecțioase care se ridicau de pe atâtea ape greu mirositoare și putregăite, o faceau a fi cel mai trist loc de ședere. În afară de mlaștina de la Aranca, apele râurile Beghei, Timiș, Barzava, împreună cu o mulțime de pârăie lăsate în voia sorții, aceste ape inundaseră aproape toate terenurile joase, formând curând noi mlaștini, mai mari decât cele vechi”.
Concomitent cu lucrările de îndiguire și asanare a mlaștinilor, au fost făcute lucrări pentru alimentarea cu apă a unor folosințe piscicole, orezării, irigații sau alimentări cu apă a unor centre populate. În acest sens, este de amintit nodul hidrotehnic Costei – Topolovat, Canalul Italian – jud. Timiș, Canalul Morilor – jud. Arad, Canalul Colector – jud. Bihor. Aceste lucrări care se găsesc în patrimoniul și administrarea agenției functionează în bune condiții până în zilele noastre și important de consemnat ecologic, fără nici un consum de energie.
În momentul de față Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare administrează infrastructura de îmbunătățiri funciare aflată în patrimoniul public și privat al statului.
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare este instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în a cărei strategie se găsesc activitățile de irigații, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului implicit și apărare împotriva inundațiilor care au ca obiective principale, potrivit legii, „asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului care să permită sau să stimuleze creșterea plantelor, asigurarea ameliorării terenurilor degradate sau nisipoase cât și asigurarea protecției terenurilor față de alunecări și eroziuni”.
Prin activitățile și atribuțiile sale Agenția Natională de Îmbunătățiri Funciare aplică principiile realizării obiectivelor îmbunătățirilor funciare stabilite de lege, gestionează eficient resursele proprii cât și cele aflate în administrare, asigură integritatea și funcționarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare existente și pune în funcțiune capacități noi, urmare a investițiilor finanțate de Guvernul României prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale iar potrivit competențelor sale stabilite de legislația în vigoare își aduce aportul pentru realizarea programelor finanțate de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în conformitate cu cerințele regulamentului european (UE) nr.1305/2013 al Parlamentului European și al Comisiei Europene privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală.
În România, în momentul de față, agricultura este dependentă de vreme pe majoritatea arealelor cultivate. Meteodependența a adus România în situația de a face față și a depăși în anul 2020 fenomenul de “secetă pedologică” adică rezerva scazută de apă în sol având ca și consecință distrugerea a milioane de hectare de culturi, aducând mulți agricultori români în pragul falimentului, afectarea siguranței alimentare prin dependența de importuri, efort financiar sporit pentru asigurarea necesarului, toate acestea când, așa cum s-a menționat anterior, pe bursele produselor alimentare sunt consemnate maxime.
Anul agricol 1 septembrie 2019 – 31 august 2020 a avut o toamnă și o iarnă sărace în precipitații, cu cantități între 50-70% din normal, luna aprilie 2020 fiind cea mai secetoasă lună (13,2 l/mp), de când se fac măsurători meteo, din anul 1961, doborând astfel recordul negativ a lunii aprilie 2007 (14,2 l/mp). Deși în mai și iunie, precipitațiile au fost peste medie, iunie 2020 fiind a cincea cea mai ploiasă lună din 1961, distribuția la nivel teritorial nu a fost uniformă, asftel că Dobrogea, sudul Moldovei și sudul Munteniei nu au primit cantitățile de precipitații de care aveau nevoie. Și ploile din primele două decade ale lunii iunie au fost tot sub medie, în aceste regiuni, iar asta a determinat persistența secetei pedologice pe areale extinse din Dobrogea, centrul, estul si sudul Moldovei, estul si sudul Munteniei și sudul Olteniei. În primele zece luni și jumătate ale anului agricol 2019-2020, în Galați au căzut 235 l/mp de precipitații, în Brăila, 247 l/mp, în Medgidia, 225 l/mp. În condițiile în care cantitatea normală de precipitații, pentru aceste zone, ar fi fost de 600-700 l/mp, practic, acoperindu-se numai o treime din necesarul optim al intervalului. Insuficiența și neuniformitatea precipitațiilor, spațio-temporală combinate și cu maxime ale temperaturilor de peste 32 de grade Celsius (pragul de stres termic pentru culturi, în această perioadă) au accentuat seceta pedologică pe arealele unde deficitul de apă în
sol era deja cunoscut.
Prin urmare apar mari provocări de mediu cauzate de schimbările climatice întrucât seceta pedologică poate fi privită și ca un dezastru de mediu reprezentând un deficit sever umidității solului, care, chiar în condiții atmosferice satisfacatoare, nu permite absorbția de către plante a unei cantități suficiente de apă din sol. Seceta pedologică este legată de noțiunea de plafon minim care reprezintă punctul din intervalul umidității accesibile până la care umiditatea din sol poate să scadă fără ca recolta să fie sensibil afectată.
Seceta pedologică accentuată, este perioada în care rezerva de apă pe adâncimea de udare a culturilor se situează sub nivelul coeficientului de ofilire, însemnând compromiterea totală a recoltelor.
Pe baza studiilor periodice (efectuate de INCDIF – ISPIF – BUCURESTI) cuprinzând umiditatea solului s-au realizat grafice de dinamică a rezervei de apă pe adâncimea de 0-75 cm, care au permis stabilirea numărului de zile cu rezerva de apa sub plafonul minim, respectiv sub coeficientul de ofilire deci seceta pedologică severă cu afectarea culturilor de câmp până la pierderea în totalitate a recoltelor.
În condiții de neirigare, cele mai puține zile cu secetă pedologică s-au determinat în anul 2006 (46 zile), în anul 2007 s-au înregistrat 110 zile, iar în anul 2008, 76 zile. Cele mai multe zile cu secetă pedologică s-au înregistrat în luna iulie: 31 zile în anul 2006 si 28 zile în anul 2007, precum si în luna august, în anul 2008 (31 zile). În anul 2019 seceta s-a manifestat din iarnă până în primăvara din 2020 în sezonul de vară afectând atât culturile timpurii cât și cele de toamnă.
Irigarea a determinat creșterea valorii indicelui de ariditate comparativ cu varianta neirigată cu 28% în 2006, microclimatul realizat fiind caracterizat ca „umed”. În anii 2007 si 2008, diferențele au fost mult mai mari, 105% și 115%, microclimatul culturilor de câmp irigat la nivel optim fiind caracterizat, de asemenea, ca „umed” deci optim din punct de vedere ecologic.
În România, caracteristicile integrate ale cadrului natural din spațiul Dunăre – Carpați recomanda utilizarea irigațiilor ca o completare absolut necesară aportului precipitațiilor în vederea diminuării efectelor schimbărilor climatice reprezentând, o verigă tehnologică de prim ordin în agricultura României.
Irigațiile reprezintă un input pentru producția agricolă, iar prin practicarea irigațiilor producătorul agricol își îmbunătățește competitivitatea și are siguranța unei producții ridicate și relativ stabile de la an la an mai ales în condițiile actualei periode de incertitudini și instabilități.
Sistemele de irigații sunt de interes european și național deoarece sunt un instrument prin care se crează condițiile de a se obține producții agricole mari și constante de la an la an, indiferent de condițiile climatice anuale, crearea de locuri de muncă și realizarea de materie primă în special pentru industria alimentară dar și pentru alte industrii. De asemenea, irigația are un rol important pentru protecția mediului prin stabilizarea solurilor supuse eroziunii eoliene, aridizării și deșertificării, fenomene produse de tendința de încălzire globală tot mai evidentă consecință a schimbărilor climatice evidente.
Lucrările din amenajările de irigații administrate de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare cuprind stațiile de pompare, aducțiunile, construcțiile de exploatare, stațiile de punere sub presiune și rețelele de distribuție preluate în majoritate de către OUAI.
Irigatii
7.507,6 km – Canale de irigații
16.999,6 km – Conducte îngropate
2.710,0 buc – Stații de pompare
869 buc – Construcții de exploatare
Lucrările din amenajările de desecare cu evacuare prin pompare și/sau gravitațională cuprind canale colectoare, principale, secundare, canale de desecare de ordin inferior (terțiare) cu stațiile de pompare și construcțiile hidrotehnice aferente inclusiv rețeaua de drenaj subteran compusă din drenuri absorbante și colectoare.
Desecări
56.584,0 km – Canale de desecare
32.421,0 km – Drumuri de exploatare
736,0 buc – Stații de pompare
508,0 buc – Construcții de exploatare
40.410 km – Drenuri colectoare și absorbante
Lucrările din amenajările pentru combaterea eroziunii solului, cuprind componente de combatere a eroziunii de adâncime prin baraje, traverse, praguri, consolidări de mal, ziduri de sprijin, plantații antierozionale a eroziunii de suprafață prin terase, benzi și fâșii inierbate, valuri de pâmânt și lucrări de evacuare a apei prin captări izvoare, drenaj închis canale (de coastă, marginale), debusee și construcțiile hidrotehnice (căderi, podețe) aferente.
Combaterea eroziunii solului
13.255 km – Canale
6.861 km – Debusee
55.946 buc – Căderi, baraje, praguri
29.779 buc – Podețe
7.926 km – Amenajări ravene
28.125 km – Drumuri de exploatare
98 buc – Construcții de exploatare
1.Activitatea de irigații nu poate fi scoasă din contextul activităților complexe de desecare drenaj și combaterea eroziunii solului, întrucât sunt lucrări care își transmit suucesiv efectele. Se poate afirma că amenajările de irigații din România în marea lor majoritate au fost executate preponderent pe terasele Dunării, aceasta fiind sursa principală de apă (cca 80% din suprafața amenajată), restul suprafeței amenajate având ca sursă râurile interioare (Mureș, Olt, Siret, Prut, etc.).
Proiectele și studiile care s-au elaborat după anii 1996 în vederea modernizării, completării și eficientizării sistemelor de irigații au fost foarte utile, au dat soluții tehnice de vârf însă din cauza constrângerilor financiare din acea perioadă istorică au rămas neimplementate. Se face referire la „Studiul pentru Irigații, Desecări și Drenaje în România”, elaborat de firma de consultanță BINNIE & PARTNERS (Marea Britanie) în asociere cu firmele HUNTING TECHNICAL SERVICES LTD. (Marea Britanie) și ISPIF BUCURESTI studiu în care specialiști cu recunoaștere intrenațională au găsit soluții de punere în eficiență a sistemelor de irigații și adaptarea lor la tendințele vizibile încă de la acea dată de schimbare a caracteristicilor climei din România și în ansamblu din Europa centrală situată la paralela 45.
”Proiectul Pilot pentru Reabilitarea Irigațiilor”, finanțat de către Guvernul Japoniei și administrat de către Banca Mondială a inclus amenajarea Ruginești Pufești Panciu, amenajare complexă de irigații, desecări, drenaje și combaterea eroziunii solului în suprafața totală de 27000 ha. Mai pot fi consemnate “Studii de fezabilitate pentru reabilitarea amenajărilor de irigații Sadova-Corabia și Nicorești-Tecuci”, 2001-2002, Halcrow, UK și Romproiect România, analiză economică a sectorului de irigatii din România, studiu elaborat de către DHV (Olanda), 2007-2009.
În anul 2004 în cadrul Proiectului de Reabilitare și Reforma a Irigațiilor (PRRI) finanțat de Guvernul României printr-un împrumut de la Banca Mondială în valoare de 80 mil $ ratificat prin Legea nr.4/ 2004 au fost stabilite sistemele de irigații care pot funcționa independent sau cu efort investițional accesibil. Obiectivele de investiții finantate prin acest program – reabilitare Faza I au fost Sistemele Sadova – Corabia și Terasa Nicorești – Tecuci, iar în reabilitare Faza II Sistemele Terasa Viziru, Terasa Brăilei, Câmpia Covurlui. În cadrul acestui proiect a fost elaborat în prima etapă studiul „Strategia investițiilor în domeniul irigațiilor – 2011” elaborat de UMP în cadrul Proiectului de Reabilitare și Reforma a Irigațiilor studiu însușit și avizat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care stă la baza actualului program investițional.
Implementarea fizică a Strategiei a început după aprobarea Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România în care se stabilesc amenajările de irigații, precum si obiectivele infrastructurii principale de irigații din aceste amenajări, în efortul general de conexiune primar-secundar prin implementarea proiectelor prin submasura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”- componenta modernizării infrastructurii de irigații program în baza căruia UE alocă fonduri și în prezent.
Trebuie consemnat că în activitatea de irigații problemele de protecția mediului au căpătat o prioritate deosebită, începând cu tehnologiile ecologice de proces și terminând cu activitatea de monitoring a mediului.
În această direcție, tot ceea ce implementează abordează reducerea impactului ecologic, respectă reglementările tehnice privind calitatea factorilor de mediu prin protecția resurselor de apă, de aer și sol, criteriile de utilizare a unor tehnologii nepoluante și monitoringul mediului agricol prin utilizarea digitalizării în cadrul programului investitional propriu.
Toate aceste criterii și concepte privind menținerea nealterată a condițiilor de calitate ale mediului înconjurător cauzate de schimbările climatice se află într-o concepție integrată fiind în relație de ecocondiționalitate, (sa facă cât mai puțin rău posibil mediului) pentru mediul natural.
În cadrul amenajărilor administrate agenția își propune să diminueze impactul negativ al problemelor majore cu care se confruntă mediul agricol. Problemele majore privind schimbările climatice, poluarea atmosferei, managementul apelor, degradarea terenurilor agricole și neagricole, ca și probleme legate de reconstrucția ecologică a terenurilor excesiv erodate sau saraturate, afectate de seceta prelungită, cu potențial de deșertificare își găsesc soluția de eficientizare în activitățile specifice ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
În ceea ce privește aport de imbunătățire al factorului de mediu aer nu mai este cazul de insistat pentru că îmbunătățire microclimatului prin creșterea umidității atmosferice este evident.
Se mai poate vorbi în actualul context de îmbunătățirea factorului de mediu apa prin creșterea aerării în zona prizelor de apă. Mai exact apa turbionată și vortexurile create în zona prizelor de apă aerează apa în sensul măririi conținutului de oxigen dizolvat în apă cu toate beneficiile aduse de aceasta.
2. Activitatea de desecare drenaj se abordează în contextul în care din punct de vedere pedologic excesul de umiditate în profil reprezintă momentul în care solul nu mai are capacitate de reținere a apei deoarece în profilul acestuia apar cu intensitate diferită, caracterele de hidromorfism, procese de reducere sau oxido-reducere, gleizare, pseudogleizare și amfigleizare. De asemenea excesul reprezintă surplusul care depășeste capacitatea de câmp a solului pentru apă, la volumul minim de aer necesar pentru asigurarea condițiilor normale de respirație a rădăcinilor plantelor și a microorganismelor aerobe.
Cantitatea de apă care reduce volumul de aer sub limita minimă, reprezintă excesul de umiditate care trebuie eliminat din profilul de sol prin hidroameliorații.
Orice lucrare sau amenajare care presupune execuția unor lucrări de eliminare a excesului de umiditate este sustinută din start de însași ideea de provocare de mediu și include în structura sa componente de protecția mediului, ea contribuind la restabilirea echilibrului ecologic zonal, la consolidarea covorului vegetal, precum și la stavilirea proceselor de degradare accelerate, actualmente de schimbările climatice ale momentului.
Lucrările de hidroameliorații ale infrastructurii de desecare drenaj în asociere cu cele agropedoameliorative au un rol benefic în ceea ce privește prevenirea și combaterea poluării solului cauzată de excesul hidric permanentizat. Astfel apar implicații pozitive deosebit de utile asupra fertilitații solurilor supuse ameliorării și asupra îmbunătățirii condițiilor de aer și de apă din sol, de asemenea, asupra reducerii suprafețelor cu exces de umiditate și asupra creării unor condiții mai bune de sol în vederea creșterii și dezvoltării speciilor de plante ce definesc fitocenoza la nivelul întregului areal amenajat.
Influența lucrărilor de desecare – drenaj sol în ansamblu asupra întregului biotop și asupra ecosistemelor adiacente se poate defini drept una deosebit de benefică, mai ales în contextul actual climatic, când modificările majore ale componentelor fundamentale (regim termic si pluvial) reprezintă o provocare de mediu și dictează o abordare mult mai amplă a problematicii degradărilor mediului inconjurător.
Factorii care determină apariția excesului de umiditate în sol și mai ales metodele de combatere reprezintă o provocare de mediu asociată activităților Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare în folosul protecției mediului și agriculturii românești în ansamblu: Factorul climatic influentează excesul de umiditate prin intermediul precipitațiilor atmosferice, temperatură și evaporație, cel hidrogeologic reprezentat prin pânze freatice la niveluri ridicate, determină instalarea excesului, iar hidrogeologia unei regiuni putând constitui o sursă permanentă de exces de apă. Hidrologia reprezentată prin rețeaua hidrografică cu alimentare pluvională și regim torențial, constituie o altă sursă a excesului de umiditate iar geomorfologia constituie unul din principalii factori favorizanți ai instalării excesului de umiditate. Factorul pedolitologic este cel mai semnificativ din acest punct de vedere și influențează instalarea excesului de umiditate, prin existența unor roci parentale impermeabile sau a unor orizonturi de sol argiloase sau tasate pe adâncime mare. Aceste caractere ale solului determină o permeabilitate redusă și un drenaj slab al solului. Lucrările agricole, prin distrugerea structurii solului în stratul arabil, compactizarea excesivă și reducerea conținutului de humus reprezintă factori favorizanți în anumite condiții.
Factorul antropic nu trebuie trecut cu vederea fiindcă prin intervenția nerațională a omului asupra mediului poate provoca excesul de umiditate sau extinderea și intensificarea manifestării lui, prin aplicarea unor agrotehnici necorespunzătoare, care conduc la tasarea solului, aplicarea nerațională a irigației și ridicarea nivelului freatic, realizarea unor acumulări de apă în zonele de șes, bararea scurgerii de suprafață prin amplasarea unor ramblee de drumuri sau lipsa întreținerii albiilor cursurilor de apă și a canalelor.
Reducerea riscurilor prin utilizarea infrastructurii de desecare aflată în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare cuprind principalele obiective avute în vedere înființării acestor tipuri de amenajări de îmbunătățiri funciare:
- Minimizarea sau prevenirea impactului schimbărilor climatice asupra producerii inundațiilor;
- Evitarea pagubelor provenite din inundarea terenurilor agricole, cu recolte distruse afectarea infrastructurii de îmbunătățiri funciare din amenajările complexe constând din stații de pompare, aducțiuni principale stații de repompare, stații de punere sub presiune, stații de pompare de desecare, echipamente electrice, canale de desecare construcții de exploatare alei tehnologice, drumuri de exploatare agricole cât și efecte asupra lucrărilor agropedoameliorative executate periodic;
- Creșterea calității vieții prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundațiilor;
- Menținerea unor activități economice complexe în arealele protejate de inundații;
- Reducerea impactului inundațiilor prin minimizarea numărului victimelor în rândul populației;
- Controlul eficient al utilizărilor terenurilor și a desfășurării activităților în zonele de risc;
- Protecția și conservarea bunurilor istorice, a monumentelor, a ariilor protejate și a ecosistemelor;
- Reducerea potențialelor pierderi economice provocate de inundații;
- Evitarea pagubelor provocate infrastructurii naționale (drumuri clasificate – DN, DJ, DC, construcții hidrotehnice, căi ferate, poduri, rețele de alimentare cu apă și canalizare, rețele electrice și telefonice etc.)
- Evitarea impactului negativ asupra mediului prin poluarea apelor de suprafață și freatice, dezechilibre în ecosistemele terestre cât și cele acvatice;
- Prevenirea poluării cursurilor de apă și a apelor subterane ca urmare a inundațiilor (prin protectia zonelor urbane și industriale, depozite de produse chimice etc.) și a efectelor asociate lor asupra calității ecologice a cursurilor de apă;
- Protecția și îmbunătățirea calității terenurilor, și pretabilitatea acestora la practicarea unei agrotehnici superioare concomitent cu o structură corectă a culturilor agricole;
- Protecția și îmbunătățirea specificului zonei rurale, a tradițiilor și a aspectului său estetic;
- Evitarea traumelor umane ce pot să apară în cazul populațiilor sinistrate rămase fără locuințe, locuri de muncă
- Stabilizarea piețelor alimentare;
- Reducerea frecvenței de apariție a bolilor hidrice mai ales după actuala criză sanitară
Desecarea terenurilor agricole prin canale deschise se realizează prin eliminarea apelor de suprafață
provenite din precipitații abundente, topirea zăpezii, prin scurgeri de pe terenurile învecinate mai înalte, din freatic și aportul irigațiilor, și se realizează printr-o rețea de canale deschise.
Schema rețelei de canale de desecare deschise, tipurile de canale și amplasarea acestora depind de mărimea suprafeței cu exces de umiditate, sursa și mărimea excesului, de relieful terenului supus desecării, de folosință și oganizarea teritoriului, și când este cazul, de rețeaua de irigație.
Rețeaua de canale de desecare deschise, în funcție de sursa excesului de umiditate este alcătuită din rețea de colectare și evacuare a apelor în exces provenite din precipitațiile căzute pe suprafața de desecat, rețeaua de colectare a apelor din scurgeri de suprafață de pe terenurile învecinate mai înalte, rețeaua de colectare a apelor în exces provenite din irigații, rețeaua de colectare a apelor de infiltrație prin diguri și pe sub diguri, rețeaua de colectare a apelor în exces provenite de la amenajările piscicole, rețea de canale de evacuare ape din râuri, fluvii și canale navigabile.
Rețeaua de colectare și evacuare a apelor în exces provenite din precipitații căzute pe suprafața de desecat este alcătuită din canale terțiare, canale secundare, principale și canale colectoare de evacuare, evacuarea în emisar se poate face gravitațional sau prin pompare.
Sistemele de desecare pot fi completate cu lucrări de drenaj alcătuite din drenuri absorbante alcătuite din tuburi de PVC riflat cu diametre cuprinse între 65 si 80 mm, cât și drenuri colectoare având diametre de 100- 110 mm. Acestea se pozează la cca 80 cm în cazul drenurilor colectoare și 120 cm în cazul drenurilor colectoare. Ambele tipuri de drenuri sunt amplasate pe un material filtrant din balast brut nesortat. Lucrările de drenaj sunt completate după caz cu camine de vizitare, camine de rupere de pantă, guri de dren și captări de izvoare în zonele cu orografie care favorizează apariția izvoarelor de coastă.
Obiectivele realizării investițiilor pentru eficientizarea amenajărilor de desecare – drenaj aflate în administarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare constau în totalitatea lucrărilor și măsurilor pentru înlăturarea situației actuale în care randamentul amanajărilor este scăzut la cca. 35-40% datorită vechimii, uzurii, descompletărilor în anumite cazuri, pe parcursul a 25 de ani, și mai ales a echipării cu electropompe energofage, uzate fizic și moral a gradului de uzură al amenajărilor, ceea ce face ca menținerea lor în exploatare (acolo unde la limită mai funcționează) să se facă cu cheltuieli foarte mari, conducând la ineficiența economică a activității. Evaluarea necesarului de fonduri pentru reabilitarea infrastructurilor de desecare – drenaj se bazează pe structura informațiilor anterioare.
Principalele categorii de lucrări care fac obiectul reabilitării modernizării, completării și eficientizării infrastructurii de desecare se referă la:
- Canalele de desecare de orice ordin care sunt colmatate în proporție de cca. 40 % sunt pline de vegetație de baltă, ceea ce mărește rugozitatea canalelor, micșorând viteza apei în rețeaua de desecare, ceea ce conduce la micșorarea randamentului amenajărilor.
- Instalații hidrodinamice reprezentate prin pompe, acționări, instalații de amorsare și de lubrifiere și construcțiile conexe
- Instalațiile hidromecanice (vane, clapeți de reținere) datorită vechimii acestei instalații sunt uzate fizic și moral în general nemaifiind sigure în exploatare având un grad de degradare la nivelul întregii infrastructuri de cca 50%.
- Instalațiile electrice de medie și joasă tensiune se estimează că au deficiente la:
1. Racordurile electric de medie tensiune uzate și suprasolicitate, nu mai prezintă siguranță în exploatare;
2. Separatoarele de medie tensiune 20/6 KW, izolatorii și barele de medie tensiune aferente celulelor sunt îmbătrânite și suprasolicitate în general necesitând înlocuire;
3. Instalația de joasă tensiune executată din componente de aluminiu la nivelul anilor 1980 nu mai prezintă siguranță în exploatare;
4. Tablourile de comandă și forță sunt uzate fizic și moral cu componente lipsă iar pentru a putea funcționa chiar și în regim de avarie s-au făcut improvizații, ceea ce implică o siguranță redusă în exploatare.
Toate aceste deficiențe conduc la mărirea pierderilor tehnologice de energie electrică, mărind astfel consumul de energie electrică al stației, deci micșorează și mai mult randamentul total al amenajărilor.
e) Bazinele de aspirație pentru desecare, de regulă datorită acțiunilor distructive mecanice, cât și a ciclurilor de gelivitate și datorită acțiunii distructive a gheții din iernile friguroase, se consideră deteriorate în proporție de peste 60%. Bazinele de aspirație de regulă sunt colmatate cu o grosime a stratului de aluviuni de cca.1,0 m în medie. Colmatarea bazinelor de aspirație se datorează în primul rând lipsei grătarelor a racloarelor cât și a celorlalte componente moderne de echipare la confluiența canalului principal de aducțiune cu bazinul de aspirație. De asemenea pe canalul principal de aducțiune a apei de desecare nu sunt suficiente stavilare, care să permită golirea bazinului de aspirație în perioada de iarnă, în vederea protejării pereurilor de acțiune a gheții.
Necesarul principalelor categorii de lucrări de bază pot fi grupate după cum urmează:
1.Demontare montaj înlocuire utilaj hidrodinamic
2.Instalații hidromecanice (vane, clapeți de reținere)
3.Confecții metalice și conducte exterioare stației
4.Apărare mal la refulare
5.Saltea din gabioane la apărarea de mal (unde este cazul)
6.Lucrări de terasamente la conducte de refulare
7.Masive de ancoraj la conducte de refulare
8.Lucrări de arhitectură la suprastuctura stației
9.Montaj utilaje electrice
10.Lucrări instalații electrice de 6Kv
11.Lucrări instalații electrice de 0,4Kv
12.Instalații contra descărcărilor atmosferice
13.Canale de desecare de toate ordinele
14.Lucrări hidrotehnice pe canale
15.Taluzări cu inierbari
16.Drenuri absorbante
17.Drenuri colectoare
18.Captări de izvoare (cămine de vizitare la drenuri )
19.Guri de dren
20.Podețe tubulare (supratraversări canale)
21.Lucrări de terasamente (mecanice și manuale)
22.Degajare canale de corpuri străine
23.Lucrări de defrișare vegetație arbustivă și hidrofilă nevaloroasă
24.Automatizare și dispecerizare
25.Transport auto
3.Activitatea de combatere a eroziunii solului derivă din dezvoltarea necontrolată a fenomenelor erozionale în adâncime, și agravarea fenomenelor erozionale de suprafață care produc pagube însemnate, în primul rând agriculturii, și cu externalități asupra altor ramuri sau obiective social-economice. Aceste pagube se referă în special la:
– scoaterea din circuitul economic, într-un ritm accelerat a mari suprafețe din circuitul agricol;
– favorizarea proceselor de alunecare din cauza reducerii nivelului de bază;
– punerea în pericol a infrastructurii și suprastructurii căilor de comunicații, așezărilor omenești, centralelor hidroenergetice etc.;
– degradarea peisajului prin fragmentarea intensă a reliefului;
– favorizarea poluării mediului prin dispersia poluanților și nocivităților în timpul viiturilor;
– colmatarea cursurilor de apă și reducerea capacității de retenție a lacurilor de acumulare care astfel își reduc durata normală de funcționare.
Datele statistice rezultate din studii anterioare stabilesc doar o imagine genarală, în ceea ce privește ponderea eroziunii totale la nivelul țării pe categorii de folosință, precum și ponderea diferitelor procese geomorfologice dinamice generatoare de aluviuni. Pe ansamblul țării eroziunea totală este estimată la 126 mil. t/an, iar efluența aluvionară constituie 44,6 mil.t/an, ceea ce reprezintă 35% din total.
Din punct de vedere al formelor de eroziune, 84,5% provin din fondul funciar agricol 106,8 mil t/an, din care eroziunea în adâncime participă cu 29,8 mil. t/an. Urmărind coeficienții de efluență se constată că cei mai importanți se regăsesc pentru eroziunea în adâncime (0,46) și pentru eroziunea în maluri și albii (0,54), aceste două procese erozionale contribuind cu 46,3% la efluența aluvionară totală . Efectele directe ale eroziunii sunt reprezentate de scăderea fertilității solului, scoaterea din circuitul agricol al unor terenuri (România deține cca. 450.000 ha terenuri total neproductive, conform cadastrului funciar), dezechilibre hidrologice, prin creșterea potențialului de inundare a râurilor, colmatarea lacurilor de acumulare dar și efecte ecologice.
Se poate afirma cu certitudine că lucrările de conservare a solului sunt categorii de lucrări de protecție a mediului având externalități imediate și evidente în agricultură și infrastructuri naționale. Componentele din amenajările pentru combaterea eroziunii solului, cuprind lucrări de combatere a eroziunii de adâncime reprezentate prin baraje, traverse, praguri, consolidări de mal, ziduri de sprijin, plantații antierozionale și lucrări de combatere a eroziunii de suprafață reprezentate prin terase, benzi și fâșii inierbate, valuri de pământ și lucrări de evacuare a apei prin captări izvoare, drenaj închis canale (de coastă, marginale), debușee și construcțiile hidrotehnice aferente (căderi, podețe, etc.).
În esență principalele tipuri de lucrări componente ale schemei generale hidrotehnice de amenajare a bazinelor/subbazinelor hidrografice amenajate antierozional sunt reprezentate în mare de:
– Barajele pe formațiunile torențiale care sunt construcții hidrotehnice așezate transversal pe un curs de apă cu debit temporar pentru a închide complet secțiunea de curgere și a creea o acumulare ulterior un aterisament în scopul de a preveni eroziunile de talveg și taluze inclusiv preluarea debitelor solide de pe versanții erodați.
– Traversele care sunt construcții hidrotehnice amplasate transversal pe albia unui curs de apă cu debit temporar în scopul favorizării colmatării zonei amonte , consolidării albiei și parțial a susținerii lucrărilor din amonte.
– Pragurile sunt construcții amplasate transversal pe firul formțiunilor eroziunii de adâncime în scopul de a consolida fundul albiei și malurile.
– Consolidările de mal se definesc ca un ansamblu de lucrări destinate protejării acestuia prin mărirea rezistenței atât la alunecare, cât și la fenomene erozionale.
– Terasarea versanților constituie lucrări antierozionale executate în trepte în scopul reducerii pantei terenului și constând dintr-o platformă orizontală sau slab înclinată (în aval sau în amonte) mărginită de un taluz inierbat sau zidit.
– Sistemul de cultură în fâșii reprezintă măsuri de conservare a solului non-structurale. Pe versanții cu pante mari pentru a mări eficiența sistemului de cultură pe curbele de nivel se practică acest sistem care este indicat pe versanții cu lungimea liniei de scurgere mai mare de 100 m, cu panta de peste 8 – 10%. Sistemul constă în împărțirea versantului în fâșii cu lățimea egală, care se cultivă alternativ cu cereale paioase, leguminoase în așa fel încât fâșiile cu prășitoare să fie cuprinse între cele cultivate cu cereale, leguminoase sau alte culturi bune protectoare.
– În zonele mai bogate în precipitații ( peste 600 mm), cu versanți cu pante cuprinse între 12 – 25%, sistemul de cultură în fâșii se poate înlocui cu cel în benzi inierbate. În cadrul acestui sistem, sola sau versantul se împarte în fâșii care se cultivă cu aceeași plantă, însă la limita aval a fiecarei fâșii se prevede o bandă inierbată. Dacă benzile se mențin pe acelașii amplasament un numar mare de ani, se transformă în taluzuri de agroterase. Lățimea benzilor variază între 4 si 8 m, de regulă 4 – 6 m.
– Valurile de pământ pot fi orizontale (de nivel) executate cu scopul de a reține scurgerile de suprafață sau înclinate față de curbele de nivel, cu scopul de a stavili eroziunea și de a conduce surplusul de apă care nu se infiltrează către receptor sau în bazinele naturale de acumulare (unde este cazul).
– Canale de coastă sunt canale pentru interceptarea apei de suprafață sau de infiltrație, amplasate pe terenurile în pantă, pe direcția curbelor de nivel. În raport cu panta longitudinală pot fi canale de nivel sau înclinate.
– Debuseele sunt sisteme alcătuite pentru sistematizarea generală a scurgerilor de pe versanții afectați de fenomene erozionale amplasate pe linia de cea mai mare pantă, având rolul de a colecta și evacua apa din zonele de concentrare a scurgerilor inclusiv , de pe terase inclinate, din canale de coastă înclinate și din rețeaua de drenuri și care prin scurgere dezordonată pot să provoace importante deteriorări lucrărilor de amenajare antierozională. La alcătuirea debuseelor se ține cont de panta longitudinală a debuseului astfel încât să se asigure evacuarea întregului volum de apă în exces, într–un timp cât mai scurt, fără pericolul de eroziune în lungul canalului. Pe terenurile terasate, plantate cu pomi sau viță de vie, amplasarea debuseelor se face la limita dintre tarlale sau parcele sau chiar în interiorul tarlalelor, acolo unde acestea prezintpă fire de concentrare a apei și unde panta versantului este mică. Ravenele din interiorul plantației se pot amenaja în debusee daca bazinul de recepție al acestora nu depășeste 50 – 80 ha. Secțiunea debuseului pe platforma terasei, trebuie să permită trecerea mașinilor agricole (m=4 – 6), iar în zona taluzului se execută căderi consolidate mecanic.
Situația amenăjarilor de combatere a eroziunii solului și a componentelor acestora nu este de natură să asigure funcționarea la parametri proiectați datorită vechimii amenajărilor a gradului de dispersare a pieselor componente pe versanți, în zone izolate sau/și împădurite, unele având durată normală de funcționare depasită. Lucrările avand scopul principal de conservarea solului , sistematizarea scurgerilor lamelare de pe versanți și din scurgerea concentrată de pe fire de vale sunt supuse hazardelor naturale care conduc în realitate la depășirirea probabilității de calcul și mărirea riscului la inundații și eroziuni.
La nivelul întregului spatiu geografic amenajat cu lucrări de conservarea solului se consemnează creșterea aportului de sedimente provenite de pe versanți și din scurgerea concentrată având consecință directă creșterea debitelor solide rezultate în urma intensificării eroziunii totale din bazinele de recepție inclusiv creșterea efluenței aluvionare.
Totodată colmatarea lucrărilor antierozionale , de apărare și de atenuare a viiturilor situate pe afluenții de ordin inferior (respectiv ordinul III – VI) care nu sunt completate și întreținute corespunzator au condus la scăderea timpilor de concentrare cu toate efectele defavorabile ce derivă din aceasta . Depășirea duratelor normale de funcționare ale lucrărilor (reglementate prin lege) și întreținerea precară față de prevederile regulamentelor de întreținere și exploatare, pe anumite areale și în anumite perioade istorice au generat afuieri, fenomene de subspălare și piederea stabilității unor lucrări .
Mai trebuie evidențiat faptul că din practică și experiență acumulată în decursul timpului, în proiectare execuția, administrarea și mentenanța acestor categorii de lucrări de protecția mediului se apreciază că lucrările noi antierozionale de suprafață își produc efectele vizibile și măsurabile după 3-5 ani de la recepționare motivat de faptul că acestea sunt alcătuite din lucrări structurale completate cu lucrările biologice care se consolidează în timp, de aici apărând inițial diferențe nesemnificative între indicatorii măsurabili ai eroziunii la lucrările vechi reabilitate față de cele noi de curând recepționate de aici rezultând concluzii pripite referitoare le eficiența acestor lucrări.
Lucrările antierozionale de adâncime noi își produc efectele după alt mecanism față de cele de suprafață în sensul că aportul de sedimente rezultat din erodarea albiilor este redus până la formarea și maturizarea aterisamentelor după care se stabilizează într-o perioadă variabilă între 3 și 4,5 ani, ulterior efluența aluvionară reprezentând suma între scurgerea solidă de pe versant și cea provenită din scurgerea concentrate, scade la valori acceptabile.
Reluarea finanțării acestor lucrări chiar și cu parțialități dictate de morfologia terenului și configurația rețelei hidrografice este de importanță mare pentru agricultura mediului și cu extensie pe domeniile adiacente acestora reprezentând o necesitate vitală.
Deflația eoliană este un alt fenomen generator de pierderi de sol, care în final conduce la creșterea suprafețelor afectate de tendințe de aridizare. Permanentizarea acestui fenomen determină producerea aridizării, ca o primă fază în instalarea unui climat secetos, iar ulterior a deșertificării, care se recunoaște prin scăderea drastică a disponibilităților de apă, reducerea producțiilor culturilor agricole, a biomasei furajere și a biomasei lemnoase, precum și prin extinderea arealelor afectate de înnisipare. În acest context România se găsește geografic într-o zonă caracterizată de un indice de aridizare ingrijorător așa după cum rezultă din datele pedologice actualizate la nivelul teritoriului național, și publicate.
Pe lângă schimbările climatice globale, accentuarea secetei pedologice și deșertificării se datorează și presiunii antropice generat de managementul defectuos al terenurilor cu destinație agricolă. Datele recente comunicate în urma studiilor efectuate de Academia de Științe Agricole și Silvice au consemnat tendințe de desertificare a unor areale vaste situate mai ales în Oltenia de Sud și în Dobrogea. Aceste studii au identificat procesele de deșertificare care în condițiile specifice arealelor situate în Muntenia de Sud se produc prin deflație (acțiune de spulberare șii sortare a particulelor de la suprafața terenurilor uscate prin acțiune eoliană) la care se adaugă coraziunea (abraziunea eoliană) care este dependentă exponențial de încărcătura solurilor cu nisip. Pentru combaterea acestor fenomene distructive asupra solurilor Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are deja experiența necesară în managementul acestor tipuri de proiecte în scopul combaterii eroziuni eoliene ca efect direct al secetei pedologice, obiective de investiții la Gogosu și Burila Mare în Oltenia de Sud, precum și în Dobrogea în arealele Oltina Satul Nou și Mircea Vodă fiind deja implementate.
Deci pentru evitarea răspândirii fenomenelor consemnate de seceta pedologică urmate de eroziune eoliană, pierderea orizontului de sol fertil, pierderea de producții agricole însemnate se impune cu necesitate urgentarea luării măsurilor de compensare deficitelor de apă completate cu lucrări antierozionale inclusiv amenajări silvice. Efectul imediat al acestui demers constă în creștea coeziunii între particulele de nisip, evitarea fenomenelor de deflație, favorizarea proceselor de pedogeneza pe orizonturi lungi de timp și nu în ultimul rând îmbunătățirea microclimatului și sporul de producții agricole
În ansamblu activitatea de hidroameliorații conduc, pe lângă mărirea suprafețelor agricole, sporurile de producție și asigurarea securității alimentare și efectele benefice asupra populației se refera la :
- Sporuri de productții agricole
- Mărirea spațiului agricol național
- Evitarea pagubelor
- Conservarea solurilor
- Stabilizarea piețelor alimentare
În acest context unei lumi dinamice și a evenimentelor puternic marcate de schimbările climatice globale și de pericolul degradării factorilor de mediu există un obiectiv clar și anume acela de a orienta dezvoltarea durabilă pe o traictorie corectă, spre protejarea factorilor de mediu deci inclusiv eforturi energice în direcția măsurilor obligatorii de răspuns la provocările de mediu datorate schimbărilor climatice.
