sept. 14, 2021 | Informari agricultura
În cadrul Conferinței de presă susținute la sediul MADR în data de 14 septembrie 2021, ministrul Adrian Oros a anunțat că a semnat scrisoarea comună a miniștrilor agriculturii din Grupul de la Visegrad (Cehia, Ungaria, Slovacia și Polonia), alături de Bulgaria și Croația adresată Președintelui Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, domnul Norbert Lins, cu privire la adoptarea cu celeritate a actelor de bază a Politicii Agricole Comune:
a) Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC
b) Regulamentul privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC
c) Regulamentul privind organizarea comună a piețelor (OCP) produselor agricole
”Autoritățile statelor membre trebuie să finalizeze procesul de planificare strategică și să transmită planurile naționale înainte de sfârșitul anului. Pentru a finaliza cu succes acest exercițiu plin de provocări avem nevoie, pe lângă adoptarea regulamentelor de bază, și de actele corespunzătoare de punere în aplicare. Adoptarea acestei legislații secundare este posibilă doar după intrarea în vigoare a actelor de bază, ca urmare a publicării lor în Jurnalul Oficial. Credem că Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene au o responsabilitate politică comună față de fermierii europeni, de aceea ne-am adresat domnului Norbert Lins să facă tot ceea ce este posibil pentru convocarea și votarea în plen a celor trei reglementări PAC, cât se poate de repede”, a afirmat ministrul Adrian Oros.
sept. 14, 2021 | Informari agricultura
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că a fost postat în dezbatere publică pe site-ul propriu proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.
Prin această Hotărâre a Guvernului se va reglementa acordarea unui ajutor de minimis apicultorilor, de 23,7 lei/familia de albine, pentru un număr de 2.246.866 familii de albine.
Scopul acestui ajutor este susținerea activității în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.
Ajutorul de minimis se va derula prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53.250.724 lei, reprezentând 10.928.829,96 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2020, respectiv 4,8725 lei pentru un euro.
Sursa de finanțare este bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Perioada de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare este de 30 zile, începând cu a cincea zi lucrătoare, după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Termen de plată: 31 decembrie 2021.
sept. 6, 2021 | Informari agricultura
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește, până în data de 26 noiembrie, cereri de finanțare pentru investiții prin submăsura 16.4/16.4a – Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol și pomicol din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).
Beneficiarii eligibili care pot primi finanțare prin submăsura 16.4 și 16.4a sunt parteneriatele constituite, în baza unui Acord de Cooperare, din cel puțin un fermier, un grup sau o organizație de producători sau cooperativă, care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/ pomicol și cel puțin un partener din categoriile: fermieri, microîntreprinderi și întreprinderi mici, organizații neguvernamentale, autorități publice, unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică. Cuantumul sprijinului acordat prin aceste două submăsuri este 100% nerambursabil, iar valoarea sprijinului este de 250 mii de euro).
Fondurile alocate pentru această sesiune se ridică la 40 milioane euro pentru sM 16.4. Pragul minim de selecție al proiectelor pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.
Un exemplu de proiect finanțat prin submăsura 16.4 este Dezvoltarea piețelor locale exclusiv prin lanțuri scurte de aprovizionare pentru produse lactate. Semnarea contractului de finanțare s-a făcut în septembrie 2018.
Solicitantul fondurilor europene nerambursabile este parteneriatul constituit în baza unui acord de cooperare între doi producători de lapte și produse lactate din zona Sângeorz-Bai, două unități de învățământ, o pensiune agroturistică și un GAL.
Astfel, pentru o perioada inițială de 24 de luni, proiectul asigură cooperarea între următoarele Asociația Grupul de Acțiune Locală Lider Bistrița-Năsăud, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Societatea Cooperativă Agricolă de Gradul I – Grupul de Producători Sîngeorz-Băi, Deac Ilișca Persoană Fizică Autorizată, Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi” Sângeorz-Băi, Scridonesi Mihai Gabriel Întreprindere Individuală și Pensiunea Agroturistică „Victoria”.
Inițiativa implementării proiectului a avut la bază faptul că partenerii fermieri producători de lapte și produse din lapte nu aveau un punct de vânzare permanent. Singura modalitate ocazională de valorificare a producției era prin intermediul piețelor agroalimentare organizate periodic în Sângeorz-Băi sau în localitățile învecinate. Aceste piețe nu asigurau însă comercializarea unui procent mare al producției, care era în mare parte irosită – produsele având un grad mare de perisabilitate. Totodată, produsele acestora nu erau vizibile în piață. Acest lucru s-a tradus printr-un număr limitat de potențiali clienți și posibilități reduse de finanțare a activităților de producție și desfacere.
Așadar, implementarea proiectului urmărește și lărgirea bazei de potențiali clienți pentru produsele lactate ale partenerilor, care va include și populația din Sângeorz-Băi și Năsăud, turiștii care tranzitează zona, domeniul HORECA.
Primul pas pentru realizarea acestor obiective este înființarea și dezvoltarea piețelor locale și integrarea unui lanț scurt de comercializare a produselor partenerilor. În acest scop, din fondurile disponibile prin submăsura 16.4 din PNDR 2020 se vor închiria puncte de comercializare la o distanță de maxim 50 de kilometrii față de zona de producție – adică în Sângeorz-Băi și Năsăud Lanțul scurt presupune plasarea și comercializarea directă a produselor obținute.
Prin proiect, beneficiarii propun 4 tipuri de lanțuri scurte de aprovizionare/ comercializare:
1. Fermier: Societatea Cooperativă Agricolă de Gradul I – Grupul de Producători Sîngeorz-Băi și spațiul închiriat sau amplasat prin proiect în orașul Sângeorz Băi.
2. Fermier: Societatea Cooperativă Agricolă de Gradul I – Grupul de Producători Sîngeorz-Băi și spațiul închiriat sau amplasat prin proiect în orașul Năsăud. (31,1 km)
3. Fermier: Deac Ilișca PFA, situat în Maieru și spațiul închiriat sau situat prin proiect în Sângeorz Băi. (7,5 km)
4. Fermier: Deac Ilișca PFA, situat în Maieru și spațiul închiriat sau situat prin proiect în Năsăud (37 km).
Cel de-al doilea obiectiv propus prin proiect este creșterea competitivității produselor obținute de parteneri pe piața locală prin promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare dezvoltate și a piețelor locale deservite de acestea. Aceste acțiuni sunt de asemenea eligibile în cadrul submăsurii 16.4.
Cele propuse prin acest proiect includ o campanie în media, crearea unui site web și organizarea de evenimente de promovare pe parcursul a doi ani de implementare.
Impactul imediat al implementării proiectului este acela că promovarea produselor lactate montane din zonă conduce la stimularea economiei locale. Zona se va putea dezvolta și din punct de vedere turistic, întrucât alimentele locale au capacitatea de a promova turismul gastronomic. Să nu uităm că Sângeorz-Bai are statutul de stațiune balneo-climaterică.
Nu în cele din urmă, implementarea proiectului presupune și crearea a trei locuri de muncă pentru minim 24 luni: manager de proiect, asistent manager și respectiv manager financiar.
Valoarea totală a proiectului este de 119 mii euro, din care 100 mii euro reprezintă valoare totală eligibilă a proiectului. Proiectul se află în stadiu de implementare, data finalizării fiind aprilie 2022.
Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsura 16.4/16.4a au la dispoziție gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare. Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidurile Solicitantului.
Sursă: https://portal.afir.info/Uploads/Docu%20COMUNICATE%20DE%20PRESA/CdeP_2021/CP%20AFIR%20-%20Investi%C8%9Bie%20PNDR%20de%20succes%20Sm16.4%20-%20Lant%20scurt%20de%20aprovizionare.doc
sept. 6, 2021 | Informari agricultura
În ședința de Guvern din data de 30 august 2021 a fost adoptată Ordonanța pentru modificarea OUG nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, cu completările și modificările ulterioare.
Prezentul act normativ creează cadrul juridic necesar pentru aplicarea noilor reglementări europene, în principal Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului, privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, care se va aplica începând cu data de 01 ianuarie 2022.
Ordonanța reglementează următoare aspecte:
- funcţionarea sistemului de control și certificare în România;
- stabilirea autorității competente și atribuțiile principale ale acesteia;
- delegarea și stabilirea de către MADR a anumitor atribuții oficiale de control și/sau a anumitor atribuții legate de alte activități oficiale și certificare, organismelor de control, denumite în continuare OC;
- introducerea obligației operatorilor/grupurilor de operatori din agricultura ecologică de înregistrare a activităților de producție agricolă, pregătire, distribuție, depozitare, import, export, introducere pe piață a produselor ecologice la direcțiile pentru agricultură județene și a Municipiului București şi de a se supune controlului unui organism de control aprobat, pentru o mai bună trasabilitate a produselor din agricultura ecologică;
- stabilirea laboratoarelor care pot realiza analizele probelor prelevate în cadrul controalelor la operatorii/grupurile de operatori de produse ecologice, precum și sancțiunea care se poate aplica în situația unor produse pentru care analizele de laborator indică reziduuri de substanțe.
- comerțul cu produse ecologice;
- acordarea derogărilor de la normele prevăzute în regulamentele europene, operatorilor înregistrați în sistemul de agricultură ecologică;
- instituirea sistemului de sancțiuni care se aplică în agricultura ecologică;
- clarificarea unor termeni în acord cu prevederile noilor regulamente europene;
- instituirea unor norme tranzitorii prin care se reglementează valabilitatea documentelor, înregistrărilor și aprobărilor emise, realizate sau începute sub actuala reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de Guvern.
Sursă: https://www.madr.ro/comunicare/6969-modificari-aduse-ordonantei-privind-produsele-agroalimentare-ecologice.html
aug. 26, 2021 | Informari agricultura
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală AM PNDR a organizat, la Craiova, în 26 august, Conferința Regională cu tema „Oportunități de sprijin al investițiilor în agricultură și dezvoltare rurala pentru perioada de tranziție 2021-2022”.
Scopul evenimentului a vizat diseminarea informațiior privind intervențiile care pot fi finanțate în această perioadă, precum și elementele de noutate referitoare la condițiile de accesare și implementare a acestora.
În cadrul conferinței au fost abordate următoarele teme: oportunităţile şi provocările perioadei de tranziţie 2021-2022, condițiile de eligibilitate și de accesare a măsurilor de investiții și a celor de mediu și climă în perioada de tranziţie 2021-2022, stadiul implementării pentru Pilonii I și II.
Ministrul Adrian Oros a deschis lucrările conferinței, iar în cadrul prezentării sale a făcut referire la următoarele subiecte: impactul crizei sanitare asupra sistemelor agroalimentare, abordarea noii Politici Agricole Comune, provocările Pactului Ecologic European, dezvoltarea piețelor locale, susținerea zonelor cu constrângeri naturale, restructurarea învățământului profesional și tehnic, creșterea competivității în zoothenie și consolidarea mediului asociativ.
Oficialul MADR a realizat o prezentare succintă a măsurilor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală din PNDR pentru perioada de tranziție 2021-2022 și a expus câteva dintre obiectivele majore ale viitorului Plan Național Strategic,printre care creșterea capacității de depozitare și procesare și a exportului de produse cu mare valoare adăugată. Adrian Oros a enumerat principalele dificultăți cu care se confruntă agricultura: deficitul forței de muncă, schimbările climatice, capacitatea redusă de stocare și depozitare a materiei prime, slaba putere de negociere a fermierilor mici, evidențiind că toate aceste nevoi vor beneficia în perioada următoare de finanțare prioritară, care se va adresa tuturor zonelor și sectoarelor de activitate.
Directorul general al Autorității de Management pentru PNDR, Daniela Rebega, a detaliat principalele oportunități și provocări ale perioadei de tranziție, cu accent pe termenul de finalizare a proiectelor, respectiv 31 decembrie 2025, informând asupra principalelor modificări ale fișelor măsurilor. De asemenea, experți din cadrul AM PNDR au prezentat detaliat oportunitățile de invesții în agricultura din această perioadă, precum și principalele măsuri ale PNDR dedicate domeniului mediu și climă.
Totodată, reprezentanții agențiilor de plăți au prezentat stadiul măsurilor PNDR 2014-2020 și progresele înregistrate în implementarea programului.
Alături de ministrul Adrian Oros, s-au aflat directorul general al DGDR AM PNDR, Daniela Rebega, alți membri ai conducerii direcției, reprezentanți din conducerea agențiilor de plăți, precum și experți din cadrul MADR, APIA și AFIR.
aug. 26, 2021 | Informari agricultura
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina web, www.afir.info, Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (Programul de Acțiune) și Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (Codul)– actualizate.
Aceste documente conțin prevederi aplicabile măsurilor de mediu și climă și submăsurilor 4.1 – Investiții în exploatații agricole, 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).
Precizăm că este important ca fermierii să cunoască prevederile acestor documente și să facă totodată distincția între acestea.
Astfel, Programul de acțiune pune în aplicare măsurile obligatorii prevăzute în anexa nr. 4 din HG nr. 964/ 2000 privind aprobarea Planului de Acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, cu modificările și completările ulterioare și măsurile stabilite în Codul de Bune Practici Agricole elaborat în conformitate cu Directiva Nitrați (DIRECTIVA CONSILIULUI 91/676/CEE din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole). Totodată, prevederile Programului de acțiune sunt obligatorii pentru toți fermierii care dețin sau administrează exploatații agricole și pentru autoritățile administrației publice locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe teritoriul cărora există exploatații agricole.
Codul de bune practici agricole este un document cu caracter voluntar, care conține și exemple de bune practici care exced măsurile obligatorii cu rol de prevenire și reducere a poluării cu nitrați din surse agricole.
Una dintre cele mai importante modificări aduse celor două documente, cu implicații în elaborarea proiectelor, se referă la metodologia de calcul a dimensionării platformelor de depozitare a gunoiului de grajd.
Potrivit acestei metodologii, dimensionarea se calculează pe baza indicilor de excreție a animalelor deținute iar noul mod de calcul este inclus ca anexă la ghidurile solicitantului și poate fi consultată pe site-ul AFIR, în secțiunea dedicată măsurilor 6.1 și 6.3 (Anexa nr. 8, respectiv Anexa 9).
Astfel, este imperios necesar ca în vederea depunerii cererilor de finanțare în cadrul noilor sesiuni de primire, solicitanții de fonduri să actualizeze documentația potrivit acestor noi norme.
Documentele actualizate pot fi consultate și la adresa https://apanoastra.ro/atentie-codul-de-bune-practici-agricole-a-devenit-voluntar-pentru-fermieri-programul-de-actiune-a-ramas-insa-obligatoriu. ▊