Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare desfăşoară următoarele activităţi:
a) exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de îmbunătăţiri funciare declarate de utilitate publică, cu excepţia amenajărilor sau părţilor de amenajare preluate de federaţii, precum şi a amenajărilor cărora li s-a retras recunoaşterea de utilitate publică şi în cadrul cărora s-au constituit organizaţii;
b) executarea lucrărilor de conservare a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare sau a părţilor de amenajare cărora li s-a retras recunoaşterea de utilitate publică;
c) scoaterea din funcţiune a lucrărilor din amenajările de îmbunătăţiri funciare sau părţi de amenajare cărora li s-a retras recunoaşterea de utilitate publică şi valorificarea materialelor rezultate, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;
d) redarea în circuitul agricol a terenurilor rezultate în urma dezafectării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
e) realizarea de investiţii pentru reabilitarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare existente şi execuţia de noi amenajări;
f) informarea şi instruirea în domeniul îmbunătăţirilor funciare;
g) realizarea şi asigurarea funcţionării sistemului naţional de supraveghere, evaluare, prognoză şi avertizare privind efectele economice şi ecologice ale activităţilor de îmbunătăţiri funciare;
h) asigurarea alimentării cu apă a unor localităţi, amenajări piscicole, incinte agricole şi industriale, prin amenajările de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea sa, în condiţiile legii;
i) prestarea de servicii de îmbunătăţiri funciare către organizaţii, federaţii şi alte persoane fizice şi juridice;
j) cooperarea internaţională, în limitele împuternicirii acordate de minister;
k) desfăşurarea altor activităţi de interes public prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) întocmeşte şi pune în aplicare planurile anuale de exploatare, întreţinere şi reparaţii ale amenajărilor de îmbunătăţiri funciare declarate de utilitate publică;
b) face propuneri Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la bugetul propriu şi planul de activitate pentru exerciţiul financiar următor;
c) inventariază anual amenajările de irigaţii, cu evidenţierea distinctă a celor funcţionale;
d) elaborează tarife pentru servicii de îmbunătăţiri funciare;
e) elaborează studii, proiecte, programe de cercetare şi propuneri anuale pentru investiţii în reabilitarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare existente sau execută noi amenajări şi supraveghează realizarea acestor lucrări de investiţii, precum şi propuneri de elemente de strategie şi politici sectoriale;
f) urmăreşte impactul asupra mediului înconjurător al activităţilor de îmbunătăţiri funciare şi ia măsuri de diminuare sau corective în conformitate cu legislaţia protecţiei mediului;
g) asigură paza şi protecţia infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare pe care le administrează, exploatează, întreţine şi repară;
h) urmăreşte permanent starea tehnică a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrare;
i) desfăşoară acţiuni de prevenire şi protecţie a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea sa faţă de acţiunea factorilor de risc şi a calamităţilor naturale, fenomenelor meteorologice periculoase şi a accidentelor la construcţiile hidrotehnice;
j) pregăteşte şi pune în aplicare planurile de acţiune în cazuri de urgenţă;
k) emite avize tehnice pentru instalaţiile care se amplasează şi construcţiile care se execută în zona amenajărilor de îmbunătăţiri funciare din administrarea sa;
l) elaborează şi finanţează planul propriu de cercetare, proiectare şi informatică;
m) coordonează şi îndrumă metodologic controlul tehnic de calitate al exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, efectuat de filialele judeţene;
n) avizează documentaţiile tehnice, contractează şi finanţează lucrările de investiţii contractate cu terţi furnizori şi verifică derularea şi recepţionarea lucrărilor, potrivit legii;
o) elaborează studiile privind necesarul forţei de muncă pe structuri de personal, pregătirea şi perfecţionarea întregului personal, selectarea şi promovarea acestuia în cadrul unităţilor din subordine;
p) organizează şi aprobă planul de audit public intern, organizează controlul financiar preventiv şi evidenţa angajamentelor conform legii, efectuează analize economice şi tehnice asupra organizării şi desfăşurării activităţilor;
q) organizează şi participă la activităţi de cooperare tehnico-economică internaţională în domeniul îmbunătăţirilor funciare, al gospodăririi apelor şi protecţiei mediului;
r) verifică şi dispune măsuri privind organizarea propriei contabilităţi potrivit legii;
s) organizează şi desfăşoară acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi a accidentelor la construcţiile hidrotehnice, precum şi pentru constituirea stocurilor de materiale şi mijloace de apărare, mijloace de intervenţie şi avertizare, mijloace fixe şi echipamente de protecţie, siguranţă şi cazarmament, care se realizează conform normativelor în vigoare.
Amenajările de îmbunătățiri funciare aflate în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare se compun din:
-
Lucrările din amenajările de irigații care cuprind prize, stații de pompare de bază inclusiv cele reversibile, stații de repompare, canale și conducte de aducțiune, transport și distribuție a apei de irigații până la stațiile de pompare de punere sub presiune inclusiv construcțiile hidrotehnice și instalațiile aferente, stațiile de pompare de punere sub presiune, rețele interioare de irigații formate din conducte, construcțiile hidrotehnice și instalațiile aferente, lucrări de alimentare și evacuare a apei din orezării.
-
Lucrările din amenajările de desecare cu evacuare prin pompare și/sau gravitațională care cuprind canale colectoare, principale, secundare, canale de desecare de ordin inferior (terțiare) cu stațiile de pompare și construcțiile hidrotehnice aferente și rețeaua de drenaj subteran compusă din drenuri absorbante și colectoare.
-
Lucrări din amenajările pentru combaterea eroziunii solului, care cuprind lucrări de combatere a eroziunii de adâncime prin baraje, traverse, praguri, consolidări de mal, ziduri de sprijin, plantații antierozionale a eroziunii de suprafață prin terase, benzi și fâșii în ierbate, valuri de pamânt și lucrări de evacuare a apei prin captări izvoare, drenaj închis canale (de coastă, marginale), debușee și construcțiile hidrotehnice (căderi, podețe) aferente.
AMENAJĂRI DE IRIGAŢII ÎN ROMÂNIA
Suprafață amenajată, total:
din care: 2.989.379 ha
– prin aspersiune: 2.663.407 ha
– prin brazde: 276.271 ha
– prin inundare: 49.701 ha
Sursă de apă asigurată pentru amenajările de irigații:
– Dunărea (85%): 2.540.973 ha
– râuri interioare și lacuri de acumulare (15%): 448.409 ha
Număr de amenajări complexe de irigații administrate de ANIF: 324
Filiale județene ANIF care au amenajări de irigații: 35
Construcții principale în amenajări de irigații:
– canale de aducțiune și distribuție: 10.422 km
– rețele de conducte îngropate: 24.547 km
– stații de pompare plutitoare și fixe: 2568 buc
-* stații de bază plutitoare: 53 buc
* stații de bază fixe: 228 buc
* stații de repompare: 347 buc
* stații de punere sub presiune: 1993 buc
– construcții hidrotehnice
* stavilare: 4687 buc
* vane hidraulice automate: 443 buc
* podețe: 4690 buc
* căderi: 2627 buc
* deversoare laterale: 465 buc
Puterea instalată a stațiilor de pompare 4.134 MW
AMENAJĂRI DE DESECARE-DRENAJ
Suprafaţă amenajată cu lucrări de desecare
din administrarea ANIF: 3.086.500 ha
Metode de evacuare a apelor în exces:
– evacuarea apei prin pompare: 1.462.343 ha
– evacuarea apei gravitaţional: 1.623.891 ha
– Număr de amenajări de desecare din administrarea ANIF 580
– Filiale judeţene ANIF care au amenajări de desecare: 41
– Construcţii principale în amenajări de desecare:
– canale de evacuare: 56.391 km
*colectoare şi principale: 25.544 km
* secundare şi terţiare: 30.848 km
– staţii de pompare de evacuare: 736
– poduri şi podeţe: 32.346
– stăvilare: 897
Clădiri de exploatare: 495
Drenuri colectoare și absorbante: 40.735 km
AMENAJĂRI PENTRU COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI
Suprafaţă amenajată cu lucrări pentru combaterea eroziunii solului: 2.231.356 ha
Număr de amenajări de combatere a eroziunii solului din administrarea ANIF: 650 buc
Filiale judeţene ANIF care au amenajări de combaterea eroziunii solului: 39 buc
Construcţii principale în amenajarile de combaterea eroziunii solului:
– canale de evacuare de coastă, marginale şi de conducere: 13.294 km
– drumuri antierozionale: 28.162 km
– amenajări văi şi ravene: 7.209 km
– baraje şi praguri: 16.596 km
– căderi: 39.345 buc
– podeţe: 30.100
– ziduri de sprijin şi consolidări de mal: 86.079 km
– plantaţii silvice antierozionale: 23498 km
Drenuri colectoare şi absorbante: 19.926 km
Irigaţii
10.401 km – Canale de irigaţii
24.547 km – Conducte îngropate
2.568 buc.- Staţii de pompare
798 buc.- Construcţii de exploatare
Desecări
56.391 km – Canale de desecare
32.346 buc. – Poduri şi podeţe
736 buc. – Staţii de pompare
Drenaje
40.735 km – Drenuri colectoare şi absorbant
Combaterea eroziunii solului
13.294 km – Canale
6.901 km – Debuşee
55.941 buc.- Căderi, baraje, praguri
30.100 buc.- Podeţe
7.209 km – Amenajări ravene
28.162 km – Drumuri de exploatare
103 buc.- Construcţii de exploatare