Amenajarea de irigaţii Gălăţui Călăraşi, județul Călăraşi, are o suprafaţă totală de 75.197 ha, din care 67.534 ha sunt considerate viabile, are codul de amenajare 142 şi aparţine administrativ de comunele: Independenţa, Dragoş Vodă, Vâlcelele, Cuza Vodă şi Grădiştea, din judeţul Călăraşi.
Suprafaţa zonei pentru care se propune realizarea lucrării de investiţie este de 21.184 ha şi este din domeniul public al statului, de utilitate publică şi viabilă din punct de vedere economic.
Sursa de apă pentru această amenajare este fluviul Dunărea, prin staţia SPA km 388.
Reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea Gălăţui Călăraşi, județul Călăraşi este necesară motivat de gradul mare de degradare a staţiei de pompare plutitoare de bază SPA km 388, a staţiei de repompare SRP1 Vlad Ţepeş şi a canalelor, care nu mai funcţionează la randamentele la care au fost proiectate.
Canalele de aducţiune şi distribuţie propuse pentru a fi reabilitate deservesc o suprafaţă de 21.184 ha.