Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că până
la data de 10 august 2021 inclusiv, pot depune cereri de solicitare a ajutorului de
stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în
contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG
58/2021.
Până la acest moment au fost depuse 89.166 cereri pentru un număr total de
1.247.904 capete și o cantitate de lapte de 78.244,54 tone.
Beneficiari sunt crescătorii care dețin animale din speciile bovine (taurine și bubaline),
respectiv, persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi
familiale, persoane fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise
în RNE, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi depuse la
Centrele APIA județene/locale /al Municipiului București sau transmise prin fax, poștă
sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin
semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a
documentului transmis.
În situația în care beneficiarii dețin mai multe exploatații de bovine cu coduri ANSVSA
situate pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale din județe diferite, aceștia
depun o singură cerere la Centrul APIA județean/local/al Municipiului București pe
raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz.
Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:
a) 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data
de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum
7 luni la data de 31 ianuarie 2021;
b) 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.
APIA – Aparat Central calculează cuantumul pe cap de animal prin raportarea
plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul
pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală
de lapte eligibilă.
Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de
numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în
funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la
concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca
Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.
Ajutor de stat se cumulează, fără a depăși echivalentul în lei a 225.000 euro pentru
același beneficiar, și cu alte forme de sprijin acordate în conformitate cu secțiunea
3.1 din Comunicarea CE respectiv:
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr.149/2020 privind instituirea unei scheme
de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin în
contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată cu
modificări prin Legea nr.19/2021; - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2020 privind aprobarea Schemei de
ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin în
contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată cu
modificări prin Legea nr.20/2021; - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.151/2020 privind aprobarea Schemei de
ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol
în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată
cu modificări prin Legea nr.21/2021; - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 205/2020 privind aprobarea Schemei de
ajutor de stat pentru susţinerea activităţii producătorilor din sectorul
vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19,
aprobată prin Legea nr.122/2021, - sau cu
- Măsura 21 – Măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter
excepţional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia COVID-19 din cadrul PNDR
2014-2020.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.
Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu
au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui
cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
APIA, mereu alături de fermieri!
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE
Sursa: http://www.apia.org.ro/ro/comunicate-de-presa/agentia-de-plati-si-interventie-pentru-agricultura-apia-reaminteste-fermierilor-ca-pana-la-data-de-10-august-2021-inclusiv-pot-depune-cereri-de-solicitare-a-ajutorului-de-stat-pentru-sustinerea-activitatii-crescatorilor-din-sectorul-bovin-in-anul-2021-in-contextul-crizei-economice-generate-de-pandemia-covid-19-in-conformitate-cu-oug-58-2021&page=1