Fondurile disponibile pentru activitățile neagricole în mediul rural s-au epuizat înainte de finalul sesiunii.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricoledin cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Astfel, în intervalul 2 noiembrie 2021 – 7 noiembrie 2021, AFIR a primit online 1.149 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de peste 204 milioane de euro, de 2 ori mai mult decât alocarea disponibilă.
Precizăm că alocarea stabilită de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală a fost de 100 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 150 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (204.027.761 euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (150 milioane euro).
Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înființate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizați cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanelor fizice neautorizate.
Sursa: www.afir.ro