Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor europene alocate pentru instalarea tinerilor fermieri, disponibile prin submăsura (sM) 6.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Fondurile solicitate de tinerii fermieri au ajuns la un procent de peste 150% din totalul fondurilor alocate pentru perioada de tranziție 2021 – 2022, astfel fiind închisă sesiunea de primire a cererilor de finanțare prin sM 6.1, în data de 8 octombrie 2021.
În total, AFIR a primit online 4.302 cereri de finanțare, din care 3.383 de solicitări de finanțare au fost depuse de tinerii fermieri de la nivel național (componenta național inclusiv zona ITI – Delta Dunării) și alte 919 cereri de finanțare au fost depuse de tinerii din zona montană (componenta zona montană). Valoarea totală a fondurilor europene solicitate este de 200.280.000 de euro, peste dublul alocării de 100.000.000 de euro, împărțită astfel: 155.270.000 de euro pentru tinerii de la nivel național și 45.010.000 de euro pentru tinerii din zona montană.
Fondurile disponibile pentru tinerii fermieri din teritoriu național s-au epuizat în primele cinci zile din etapa a doua de depunere, respectiv 2 octombrie 2021, iar suma alocată tinerilor fermieri din zona montană s-a epuizat azi, 8 octombrie 2021.
„Sesiunea de primire a cererilor de finanțare a investițiilor realizate de tinerii fermieri s-a lansat în acest an, în data 27 august și avea ca termen final de depunere 26 noiembrie 2021, însă interesul deosebit de crescut al tinerilor fermieri pentru finanțare a dus la epuizarea fondurilor alocate înainte de termenul prevăzut.” a precizat Directorul general al AFIR, Mihai MORARU. Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse ajunge la un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective. Excepție fac primele 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere din cadrul sesiunii, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului din nivelul alocării sesiunii.
Sursa: www.afir.info